100 portraits

3..out of 100 :)) DEOCAMDATĂ!







15/15 acrylic on paper

Noir Désir

Trupă nouă (adicătelea de care eu, una, am auzit abia recent), muzică bună. Suficient cât să-mi aţâţe puţin obsesia pe care-am făcut-o mai demult pentru Franţa :)).

Marilyn Manson portrait

Before you say anything:

- nu, I'm not Manson's biggest fan, but I do like his music (de fapt, oscilam între Marilyn Manson, Brian Molko, Sid Vicious şi Jimi Hendrix, dar a rămas el :D)

- nu, NU m-am inspirat din Avatar, I just wanted a nice color combination şiii, deşi la început aveam un cu totul alt plan pentru lucrare, asta e ce-a ieşit :))

- cred că îmi place mai mult cum arată în realitate decât în poză (which is a first), iar asta-mi aduce aminte că am nevoie de un aparat foto profesional (aşa se zice, nu?)!! (santa,if you read this..;;) I've been really good this year)

- ce-mi place să pictez în ulei, goodbye forever acrylics!!

- şiii last but not least, scuze pentru româno-engleza din postul ăsta, eu încerc să mă dezvăţ de obiceiul ăsta prost, dar azi chiar n-a vrut să meargă altfel.


50/60 oil on canvas

Fii parte din schimbare! Fii voluntar!

"Fii parte din schimbare! Fii voluntar!" e îndemnul cu care Hellou Team Bucureşti porneşte în campania pentru susţinerea voluntariatului în rândul tinerilor. O iniţiativă foarte faină, zic. Mult succes şi la cât mai multe proiecte de acest gen!

Can't brag all the time

De ce-oi fi stricat-o, oare? Cred că ieşea chiar faină dacă apucam s-o termin. Am făcut o pauză, am răsfoit un album de Klimt..et voilà! :)) I get too excited about some things and I keep forgetting that I still have a looong way to go painting wise.

Sănătatea e relativă

Mi-am propus de ceva vreme să încep o cură cu vitamine şi calciu, aşa cum e indicat să faci toamna şi primăvara. Eu urasc să iau pastile, aşa că niciodată nu m-am ţinut cum trebuie de curele de genul ăsta pe care mi le tot recomandă medicul de familie. Azi mi-am luat, în sfârşit, inima în dinţi şi, hotărâtă, am desfăcut cutia de Eurovita care stătea uitată într-un colţ de bucătărie. Şi, de când am aflat că unele pastile de calciu conţin şi aspartam (I know, wth?!), m-am învăţat să lecturez TOT pospectul medicamentelor pe care le folosesc, nu numai modul de administrare şi efectele adverse, ca să ştiu şi eu cu ce mă tratez. Cinstit vă zic, nu mare mi-a fost mirarea când am văzut că pe prospectul Eurovita, pe lângă toate substanţele care-ţi fac bine, mai apar şi nişte E-uri la categoria excipienţi, după cum urmează:

Celuloza microcristalină, Acid stearic, Crospovidona, Gelatina, Dioxid de siliciu coloidal, Hipromeloză , Fosfat dicalcic, Stearat de magneziu, Manitol, Acacia, Maltodextrină, Dioxid de titan, Silicat de magneziu, Polivinilpirolidonă, Tartrazină (E 102), Albastru briliant (E 133).

Să-mi fie cu iertare, da` nu ştiu cât e de briliant albastrul ăsta din moment ce, conform www.aditivialimentai.org, "poate induce sindromul ADHD, bronhoconstricţie, urticarie, distrucţii cromozomiale". De altfel, era de aşteptat ca şi pastilele să fie pline de tot felul de porcării; în prezent cu greu mai găseşti alimente cu adevărat naturale şi sănătoase.
Acum, fie vorba între noi, nu zic că e greşit să mai iei din când în când vitamine sub formă de pastile (că nu degeaba sunt recomandate de medici, ele conţinând, oricum, doze foarte mici din aceste substanţe), dar e bine de ştiut că nu-s tocmai lipsite de cusur.
Pe mine lucrul ăsta mă motivează să am o dietă cât mai echilibrată, astfel încât să nu fiu nevoită să mă îndop cu tot felul de pastile care rezolvă o problemă, dar care s-ar putea să cauzeze altele.
Am lăsat baltă, aşadar, cura mea cu multivitamine şi-am ales să-mi fac un ceai verde. It's much more reliable, zic.


www.dietsinreview.com

Vă invit să citiţi articolul acesta din Adevărul legat de excipienţii din medicamente; it does shed some light upon this subject.

ROM Autentic se întoarce

Prima mea reacţie la spotul pentru Noul ROM a fost: "this has got to be a joke". And indeed, it was :)).

Paris, la plus belle ville du monde!

Mi-a luat mai bine de-o lună să scriu despre mica mea escapadă în Franţa. Ştiu că mai potrivit ar fi fost să postez imediat după ce m-am întors, când informaţia era încă proaspătă, dar, entuziasmată şi zăpăcită cum eram, aş fi copleşit postarea cu tot felul de amănunte mai mult sau mai puţin interesante.
Drumul de la aeroportul Beauvais până în Paris a fost groaznic. Făcusem febră de la aerul condiţionat din Băneasa şi n-am putut să mă bucur pe deplin de momentele acelea. În plus, pe la jumatea drumului, sub privirile dezorientate ale vecinilor mei de autobuz, mi-am scos tacticoasă folia aceea transparentă în care până atunci îmi depozitasem biletele şi cine mai ştie ce hârtiuţe şi am ţinut-o în dreptul gurii (ce să vă mai povestesc, îmi venise un rău de numa` numa`)până în momentul în care, victorioasă, am coborât şi am răsuflat aer proaspăt de Paris! :))
(Şi eu care credeam că o să scriu o povestioară scurtă, scurtă)
Cum vă ziceam, am coborât din autobuz în Porte Maillot, undeva la marginea oraşului. O zona frumoasă, cu clădiri noi, curată, ce sa mai! nu ca periferiile de la noi. Cam pustie, totuşi. M-am învârtit pe acolo împreună cu Anda o groază până am găsit staţia de metrou care, am constatat mai târziu, când începusem deja să ne obişnuim cu locurile, nu era decât la vreo 2 metri distanţă de locul în care ne lăsase autobuzul. Noi am ocolit o mulţime. De! La ora aia târzie stăteam cam prost cu orientarea în spaţiu.
Am luat, aşadar, metroul către Blanche. Blanche e staţia situată chiar lângă Moulin Rouge. Primul gând pe care l-am avut când am ieşit din metrou în stradă, a fost că mă aflu într-o poveste. Părea atât de ireal totul. Marea de oameni, străduţele pietruite pline de artişti, de tineri cu chitare, de vată de zahăr, de cafenele îmbietoare, Moulin Rouge, care lumina obraznic Boulevard de Clichy, clădirile acelea frumoase şi la langue de l'amour (căreia nu degeaba i se spune aşa :D), care răsuna peste tot, m-au făcut să mă pierd pentru câteva momente.
Următoarele 3 zile, însă, au fost cam dificile pentru mine. Mi-a fost rău de dimineaţă până seara. I blame Băneasa Airport, cu maşinăriile acelea de fabricat tornade, cărora le zic ei aer condiţionat. Cu toate astea, am reuşit să vizitez toate obiectivele mai importante şi să mă şi plimb în voie prin oraş. Am ratat numai Versailles-ul şi Orseille-ul. Nu-i nimic! Data viitoare nu mai scăpaţi.
În ultimele două zile am reuşit şi eu să mă bucur aşa cum trebuie de mica noastră excursie. Alături de zona în care am stat (Montmarte, pe o străduţă vecină cu Rue Lepic, unde a locuit o vreme Van Gogh :D:D:D)Turnul Eiffel şi Louvre-ul sunt locurile mele preferate. Dacă vizitaţi Parisul, MUSAI trebuie văzute seara. It's a visual orgasm, nu altceva. După ce am văzut New York, nu credeam că există un oraş mai frumos, dar, deşi NY are farmecul lui, Parisul îl întrece de departe. E un oraş elegant. Cred că e cel mai potrivit cuvânt care să descrie Parisul. Atenţie la detalii, artă, libertate, deschidere, bun gust - asta-mi trece prin minte când mă gândesc la el. Lumea e politicoasă acolo (cu o singură excepţie: o tipă pe care-am întrebat-o unde e nu ştiu ce străduţă şi care m-a tras de mânecă după ea ca să mi-o arate; I did not like that), nu e la fel de încrâncenată ca aici. E o diferenţă în atitudine, în educaţie. Abia aştept să mă întorc! :D
Mai sunt o groază de lucruri pe care aş vrea să le povestesc, dar sunt frânta de oboseală, aşa că am să închei cu câteva poze (even though pictures just don't do it justice) şi cu făgădunţa solemnă că o sa reiau cândva povestioara (că mai e de povestit..oho!)

Nud şezând

Modigliani e unul din pictorii mei preferaţi, aşa că azi, dacă tot îmi veni cheful de pictat, am încercat să fac o reproducere după una din lucrările lui. "Nud şezând" îi zice. It's good practice, what can I say.

Hocus Pocus

Boy, was I wasting a lot of time with this one. Yeah, you know what I'm talking about :))

A walk down memory lane

Nu ştiu ce-mi veni, dar, de vreo 2 zile, înainte să adorm, mai joc un Tetris online. E relaxant, ce pot să zic, n-am nici o scuză :))
Apropo, does the image below stir anything in you? :D


www.cadourihaioase.ro

Toată puştimea avea pe vremuri jocul ăsta electronic şi, printre şotroane şi sfori, uneori ne mai băteam şi pe puncte la Tetris.

Ei şi, cum vă spuneam, tetrisul ăsta îmi trezi oareşice nostalgii. Aşa încât, dacă tot am probleme cu somnul, zic, haide să fac ceva constructiv. Să scriu. Despre jocurile alea care încăpeau pe dischete de vreo 2 mb, jocuri pe care le deschideai în MS-DOS şi la care te-ai fi jucat până dimineaţă dacă nu veneau ai tăi să-ţi închidă calculatorul şi, pe deasupra, să-ţi pună şi o parolă la el :)). A doua zi înfruntam stoiceşte privirile lor critice şi dezaprobatoare, în timp ce mă dădeam de ceasul morţii încercând să-i conving să mă lase măcar o oră în faţa monitorului :)). Asta pân-am învăţat să desfac unitatea centrală şi să resetez parola scoţând de acolo nişte componente. Nu mai ţin minte care anume, cum făceam, ce explicaţii le dădeam după, dar stiu că de câteva ori am reuşit să ies basma curată.
Mă rog, acum stau bine merci cu două calculatoare, dar îmi lipseşte entuziasmul de altă dată. Pe unul deja l-am umplut cu tot felul de fps-uri, da` parcă nu mai au acelaşi farmec când nu e cineva care să-ţi amintească din 10 în 10 minute că timpul de stat la calculator a trecut, iar tu n-ai reuşit încă să treci la următorul nivel.

Doom, Blood şi Heretic sunt trei dintre jocurile pe care nu le jucam niciodată seara, dar pe care-am reuşit într-un final să le termin :D. Pe astea le ţin minte cel mai bine pentru că se juca şi tata la ele :)).
Quake iarăşi mai era mişto. Era o nebunie uneori la ora de info când se băteau băieţii pe un loc la calculator, să joace Quake.
De Wolfenstein 3D îmi amintesc că era cât de cât interesant. Semăna mult cu Blake Stone. Grafica lăsa, însă, mult de dorit.
Dave - one of my dad's fav :))
Dyna Blaster, Bumpy, Supaplex - pe astea le avea într-o vreme şi mama pe calculator la serviciu; mie-mi plăcea sa joc Bumpy, pentru că nu-l aveam acasă.


Commander Keen şi The Lost Vikings - I did love these two, iar de Prince of Persia, Tomb Raider, The Lion King şi Alladin nu mai zic.
La Dune nu prea m-am priceput eu niciodată, but my dad totally rocked. Yes, all in the family were game fanatics.
Grand Prix a fost unul din primele jocuri I ever played. I was very good at it, ieşeam mereu pe primul loc :D
Jazz Jackrabbit - vecina mea de la 7 era nefericita posesoare a joculeţului. De ce zic nefericită? Pentru că mergeam des la ea în vizită şi cred că stăteam cam mult pe capul ei ca să mai trec de un nivel şi de încă unul şi încă unul samd. La un moment dat am hotărât că e cazul să o mai răresc cu vizitele şi să-ncerc să copii jocul pe calculatorul meu, dar, pentru că nu aveam suficiente dischete ca să-l iau pe tot odată, a trebuit să fac nşpe mii de ture de la etajul 5 la 7 şi înapoi, cu cele 3 dischete pe care le-am sustras din poşeta mamei, pentru ca, în final, să constat că nu eram în stare să-l instalez. No biggie. Am trecut peste în cele din urmă :)).
Nu, n-am uitat nici de Mario, dar muuuulte fire albe mi-a mai scos când încercam să trec de nivelul 4 şi-o dădeam de fiecare dată în bară. Am aflat mai târziu că nu eram eu de vina, ci jocul :)).
Altele pe care le-am îndrăgit au fost Jill of the Jungle, Hocus Pocus, Prehistoric, Golden Axe şi cred că mai sunt o groaza pe care nu mi le amintesc.
Vă las acum cu primul nivel din DOOM1, da` promit că revin cu o continuare cât mai curând. Enjoy! :D

Decât un centru solar. Care este

Need I say anything?

Studenţi de ispravă, nu altceva

Filmuleţul ăsta a fost făcut anul trecut prin toamnă-iarnă, de o grupă foarte faină de studenţi (printre care mă număr şi eu hehe), pentru o materie care se numeşte Producţie Video (cea mai faină din toate câte-au fost la masterul MCA - pentru că de fiecare dată atmosfera a fost una destinsă, iar sarcina noastră principală era să fim cât mai creativi), coordonaţi fiind de Alexandru Condurache, de care mie mi-a plăcut pentru că venea cu mai multe idei decât noi toţi la un loc.
Îmi pare rău că nu m-am gândit să postez filmuleţul mai devreme, deşi, dacă stau bine să mă gândesc, anul trecut, din păcate, nu aveam încă un blog.

Campanie Anti-Nepăsare

Bust

Săptămâna trecută m-am apucat să pictez nişte stele căzătoare pentru că m-a inspirat o imagine pe care-am găsit-o într-o carte despre istoria universului. Pe lângă asta, era şi o temă la care trebuia să ne gândim în vacanţă. Dar, pe cât de faină era imaginea de la care am pornit, pe atât de nasol ieşea ea pe pânză. Aşa că am decis să fac o pauză, până-mi fac puţină ordine în gânduri. Azi am pus iarăşi mâna pe pensulă şiiii a ieşit ce vedeţi în imaginea de mai jos. I know, totally unrelated (no falling stars, no nothing):))) Da` ce să-i faci! Că nu mereu se potriveşte socoteala de-acasă cu aia..din târg(?).Şi mi-am zis: repede pe blog cu ea, până începe să nu-mi mai placă :)) (sunt cel mai afurisit critic al meu, but that's a good thing I guess).

Ce-ţi e şi cu aşteptările astea

Hai să ne dăm cu părerea şi despre filmele uşurele, care n-o să apuce să vadă nicicând un Oscar, că m-am săturat să aud din toate părţile de Inception, CHIAR dacă mi-a plăcut, deşi n-am găsit că are cea mai originală idee, iar vocea piţigăiată, de adolescent, a lui Leonardo DiCaprio a stricat puţin din veridicitatea personajului său. Şi! Şi! O mică paranteză: The Sorcerer's Apprentice mi s-a părut chiar mişto (ce-i drept, fără prea multă substanţă, dar cu nişte efecte speciale de excepţie); a fost, din păcate, prea puţin băgat în seamă, eclipsat fiind de Inception şi de Salt, care Salt s-a dovedit a fi o porcărie monumentală. Care este.

Trecând mai departe, Get Him to the Greek e un film pe care am aşteptat multă vreme să-l văd, în mare pentru că unul din personajele principale e interpretat de Russell Brand şi mai apare pe-acolo şi Jonah Hill (de care mi-a plăcut mie mult în Superbad). Dar, aşa cum se întâmplă uneori cu lucrurile în care-ţi pui mare nădejde şi care, pe deasupra, se mai şi lasă aşteptate, am rămas puţin dezamăgită. Şi zău că mă aşteptam la o comedie care să mă dea pe spate. Dar, în afară de un scurt moment în care Russell Brand face un fel de stand-up comedy (şi se pricepe omul să ţină discursuri haioase, nu zic), undeva pe la finalul filmului, şi câteva scene izolate care m-au făcut să zâmbesc mai mult pentru că e el caraghios şi nu rezist eu la accentul ăla britanic al lui, filmul a cam lăsat de dorit. Nu înţeleg de ce pe imdb are nota 7,1; eu una nu i-aş da mai mult de 4.
Cu toate astea, rămâne unul din personajele mele preferate, pentru că el, în sine, E UN PERSONAJ. And, even if he did not deliver as expected in his last movie, I still like him :D.(Yeah, I still like you dude, don't you worry).

E bine şi-aşa

Stau uneori şi mă gândesc la tot felul de lucruri pe care nu mi le pot explica şi pe care le întorc pe toate feţele doar doar oi reuşi să le dau de capăt. Şi cumva totul în jurul meu îşi pierde din contur; odată cu mine.
Apoi deschid televizorul (lucru pe care-l fac din an în paşti) pe Animal Planet :)) şi dau de o înregistrare asemănătoare (wish I found that particular one, cause it was much more compelling; but this will have to do I guess):

The wolf eel:



Şi îmi zic: why ask questions without an answer and not just simply enjoy the amazingness of life; as it is.

PS: that`s probably one of the scariest, ugliest looking fish I've ever seen; and yet! look at it acting like a playful puppy :))

Hugo Boss, Ryan Reynolds, Massive Attack

Piesa asta de la Massive Attack e genială. Ryan Reynolds şi Massive Attack sunt o combinaţie destul de bunicică, zic. Totuşi, ce mi-a atras atenţia la spotul Hugo Boss a fost muzica şi abia apoi scenariul - cu tot cu personaj(e) ;)).



Şi spotul:



Vă salut!

Letter to my blog

Am stabilit! Zilele astea nu fac altceva decât să experimentez pe noua mea jucărie grafică. Îi zic jucărie pentru că asta simt că fac atunci când o conectez la calculator: mă joc. Iar tabletă grafică sună urât, îmi zboară gândul direct la medicamente. TABLETĂ :|. I will have to find a name for you, awesome plaything :D.
Trecând mai departe, azi am experimentat scrisul. Dacă aveți răbdare să vă aruncați ochii și pe imaginea de mai jos, o să vă intrebati, probabil, dacă scrisul meu arată atât de îngrozitor și pe o foaie de hârtie. DA! :)) ĂLA e scrisul meu (which only goes to show that my graphic plaything is indeed very very awesome).
Dacă mă concentrez suficient, pot scrie și mai frumos, dar am nevoie de o motivație puternică. Așa cum a fost examenul de bac, când toți profii mă speriau că o sa mi se scadă nota pentru că scriu urât. Mai ales la română, materie la care, țin să specific, am luat 9,90 chiar dacă nu am avut cel mai caligrafic scris ever. Era, ce-i drept, ceva mai inteligibil. TOTUȘI: Conținut, nu formă, domnilor profesori! :)) Dar asta se întâmpla acum foaaarte mult timp.
Revenind însă: a trebuit, evident, să postez și o scrisorică..pentru că..well, its fun!:)) E banală, simplă și copilărească. But I meant it this way.

I love my new graphic toy!

Iar mai jos, una din primele mâzgâlituri făcute cu noua jucărie :D

Amazing 3D Street Art

În fiecare zi parcurg mai în pripă sau mai pe îndelete, în funcție de cum îmi permite timpul și de cheful pe care-l am, și câteva dintre blogurile de modă sau lifestyle cu care mă identific cât de cât. Pentru că, cel puțin pentru mine, sunt o sursă bogată de inspirație. Găsesc acolo nu numai informații despre ultimele direcții în modă (nu sunt avidă după modă, dar, de ce să nu recunosc, imi place să fiu în temă, mai ales pentru că mă regăsesc mult mai ușor în tendințele din afară decât în cele de la noi; drept dovadă, multe din hainele pe care le am sunt luate de la raioanele pentru bărbați :)) iar pe restul tot îmi vine să le modific. But for some reason I never do) ci și despre expoziții de pictură, sculptură, fotografie samd, newcomer artists, advertising și, în general, lucruri interesante legate de artă în cel mai larg sens al ei. În fine, pe unul din blogurile de care vă vorbeam, am găsit câteva poze de la Pasadena Chalk Festival: desene cu creta pe asfalt, realizate, zic eu, destul de mișto. Mai jos aveți o mostră:


(via bravegrrl.blogspot.com/)

Am vrut să văd mai multe lucrări ale artistului și, tot căutând pe net, am dat peste ceva mult mai interesant. Se numește artă stradală 3d și constă în realizarea pe asfalt(sau pe orice alt tip de suprafață) a unor desene care, privite dintr-un anumit unghi, creează iluzia unei imagini 3d. Pe mine una m-au lăsat cu gura căscată, mai ales că pentru unele s-a folosit numai cretă. Tipul acesta de artă e folosit nu numai pentru amuzamentul trecătorilor ci, uneori, și ca modalitate de promovare. And check this one out:D :

Microsoft, X-Games, Gears of War


(www.kurtwenner.com)

Tare mi-ar plăcea să văd astfel de desene și pe străzile de la noi. N-ar fi rău să putem aduce un astfel de artist pentru următorul festival de artă stradală :D Sau, cine știe, poate există si artiști autohtoni. Dar! Vorba lungă, sărăcia omului. Vă las sa căscați și voi ochii la câteva dintre (zic eu) cele mai reușite lucrări realizate de Julian Beever, Edgar Mueller, Kurt Wenner și Manfred Stadder.

Julian Beever








(http://users.skynet.be/J.Beever/)


Edgar Mueller




(www.metanamorph.com)


Kurt Wenner






(www.kurtwenner.com)


Manfred Stader


(http://www.3d-street-art.com/)

Pretty impressive stuff, huh?

Can a girl ever have too many shoes?

Since I'm on vacation now, I can allow myself to be a lil` more shallow so I'll make this post about looks and appearance. Yes, I cannot help it, I do like fashion and I do like to look in a certain way, even though sometimes, after countless hours wasted in front of the mirror trying to get a certain look and failing, I might just throw a check shirt on me, some leggings and a pair of sneackers and shamelessly abandon my fashion attempt.

What annoys me the most though about Iasi is that I cannot find a decent pair of shoes that would please me both aesthetically and functionally. I know, gladiator sandals are THE THING right now and you can find them pretty much everywhere and I got a pair of those myself..but I feel like I reached a level of saturation regarding them. They are, without a doubt, EVERYWHERE! Everywhere I look, I can see at least one pair of those. However, if I am looking for a buckle wedge sandal similar to the one in the picture below, I can't find it anywhere.


www.nitrolicious.com
(gosh, they do look amazing!)

And that's because the marketplace here only has eyes and ears for the ordinary, everyday taste. Picky consumers like myself (I know, in reality I might not be one 100% but I sure as hell do sound as if I were) will just have to look miles away for whatever they are interested in. Last winter I got lucky though: after many searches I finally found only ONE pair of (perfect) lace up anckle boots in this entire city and I spent a small fortune on them. They were very much worth it though (＾▽＾).

So, anyway, I made this collage to show you my fav pieces of footwear at this moment (there's also a pair of buckled lace up boots there; that's because I still haven't got over their complete and eternal awesomeness). I am really happy that the wedge will soon be back on the trend here as well (the type of wedge that I particularly like anyway; whohoo!). I remember I used to wear wedges such as these when I was in the 8th grade and gosh, was it good to be a lil` taller! Not to mention they were extremely comfy!


(the pictures I used were taken from www.asos.com, www.solestruck.com, www.shopnastygal.com and tfs)

I bid you farewell for now, with the hope that this post did not make me look as a completely shallow and empty person, for I assure you I am not.

To be continued..

We Have Band - You Came Out

This is such a great video, isn't it? The music is not exactly what I usually go for, but the video completely blows my mind. YES, that much I like it.

We Have Band - You Came Out

We Have Band - You Came Out from We Have Band on Vimeo.

Landscape

I thought I should try something a bit different. Not really sure what came out of it..but truth is it felt good; to just put all of my emotions and my frustrations on that cardboard. You should try it sometimes, painting is a good stress therapy :))

Time..why are you ticking away so quickly

Soo..I sort of woke up at 7 (AM!!) today to finish this and bring it to school by 12:00 to find out that todaaaay was actually NOT the deadline :)). Yeah..imagine my excitement.
Spent the noontime hanging around at the university and figured I would go home and catch up on my other assignments there..but its almost 18:00 and I haven't done anything other than complain about my headache and about how little time I have to finish what I haven't even started yet. :))
So there, BEHOLD (my one and only accomplishment for today):

Primul meu vernisaj

M-am tot laudat ca am participat cu o lucrare la prima mea expozitie (ever! :D) si n-am venit cu nici o dovada. Ei bine, for the less creduluous ones (:)) ), iata dovada:



Da, da, vedeti bine, e si numele meu acolo! :D (afisul e pentru cea de-a doua expozitie a lucrarilor - daca ajungeti prin Suceava saptamana asta, you're more than welcome to come take a look).
Desi nu sunt foarte multumita de lucrare (pentru ca am facut-o in mare graba si n-am avut prea mult timp sa reflect upon it, and also `cause I'm a rookie and I've got ple-he-henty of stuff to learn si pentru ca oricum, orice as face, oricat de bine, a doua zi n-o sa-mi mai placa), I AM proud of everyone's work si am sa postez si niste poze de la prima expozitie, fara sa va zic, insa, care dintre lucrari imi apartine >:). Daca vi se par cunoscute unele dintre ele, aflati ca sunt, de fapt, interpretari dupa mari lucrari ale clasicilor.

2 am stuff

Și scriu din nou. Pentru că am nevoie să mă eliberez. Cumva. Superficial.

Mă molipsesc uneori de unii oameni. De sinceritatea lor. De curajul lor de a fi ceea ce sunt. Simplu, fără prefăcătorie. Și îi invidiez. Pentru că fara sa vreau mă eschivez de mine. Pentru că eu singură nu înteleg. Ce simplu e când nu mai contează; atunci când mă contaminez de ei, de firescul din ei.

Cât de înșelătoare e structura noastra fizică. Sa zic si sufleteasca? Exista si alta structura in afara de cea biologica? Toate procesele pe care le traim noi fizic nu au decat un singur rol: acela de a ne trage pe sfoara. Refuzul de a accepta ca existenta are un inceput dar si un sfarsit, incercarea de a eluda prin idealism materialitatea din noi, evanescenta noastra, si ideea de a transcede intr-o existenta dincolo de cea fizica nu sunt decat un truc, o viclenie pe care singuri, uneori cu buna stiinta, we play on ourselves. Pentru ca nu avem de ales. Acum si aici e tot ce stim. Cum? De ce?

Ma vindec apoi de ei si iar ma pierd. Si ma regasesc o secunda. In muzica de data asta. Dar niciodata mai mult de o secunda.

Off the top of my head

To myself:

1. nu te mai preface că știi să cânți la chitară! ia și-nvață cum trebuie acordurile alea :))

2. du-te la un training pe public speaking; du-te la mai multe; du-te la TOATE, de fapt; data viitoare când apari într-o emisiune să poți articula 2 propoziții fără ă-uri și fără să-ți tremure vocea:)) and remember: people dont bite (often)

3. make more time for your family

4. lasă-l naibii de facebook, there is a world out there

5. și ce dacă e coadă la bere? hydration is a serious issue and should be dealt with accordingly

6. crowdsurfing doesn't work all the time. and you're too chicken to try it anyway. headbanging, on the other hand, is safer. who cares about messing up their hair @a rock concert anyway? (except one or two people i might know :))

To be continued

*Scuze pentru eventualele expresii unladylike

Cel mai bun lucru care mi s-a intamplat mie azi a fost inghetata asta de vanilie. Nu stiu daca va mai amintiti, dar inainte de toata invazia asta de produse care mai de care de pe piata noastra, inghetata pe care o gaseai mai peste tot, era cea la cornet. Bineinteles, pe vremea aia nu venea ambalata, nu venea nici cu data la care expira si nici cu lista de ingrediente. Imi aduc aminte ca atunci cand mergeam la bunicii mei, la tara, mancam inghetata facuta de ei; totusi, parca mai buna era inghetata aia de vanilie, la cornet pe care mi-o cumparau uneori de la chioscul din fata curtii.
Eram foarte mica si obisnuiam sa petrec o parte din vara, la bunici. La toti 4 :)).
Una din cele mai placute si vagi totodata, amintiri pe care o am din perioada aia se intampla intr-o zi de vara. Caniculara; nu erau mai putin calde decat verile de acum. Intr-una din zilele alea in care iti piere orice chef, searbada, plicticoasa. Interminabila. Chioscul de care va spuneam era singurul meu izvor de desfatare in acea zi si se afla chiar in fata curtii, la umbra unui nuc. Eu, mica. Bunica'mea, cu fondurile. Ce era de facut?

Tactica nr.1 :
ochi mari, umezi, staruitori. Nu a dat roade.

Tactica nr.2 :
sarit gard, facut doi pasi pana la chiosc, aplicat Tactica nr.1 .

Tactica nr.3 :
jucat teatru. pedeapsa indiferentei.

Nu-mi amintesc care din ele a functionat, dar stiu ca, intr-un final, am primit ce am vrut.
De fiecare data cand mananc inghetata la cornet, desi gustul e infinit altul, ma teleportez parca inapoi in timp, in ziua aia. In lumea aia. Intre oamenii de atunci.





Ca sa va zic drept, amintirea asta e mult mai vaga decat ce am povestit eu acolo. E atat de vaga incat nici macar nu sunt sigura daca s-a intamplat. Dar daca ar fi sa o recontruiesc, dupa cum ma cunosc pe mine, dupa cum ii cunosc pe-ai mei (bunici) si dupa cum imi amintesc de perioada aceea, ar semana putin ca scenariu cu cel de sus.